Craciun in pasi de vals la Viena 2018

Austria-Germania-Cehia

Camere disponibile

  • CAMERA 1

Itinerariu

  • NOU! Pachet asigurări inclus: asigurare medicală, asigurare storno, asigurare de bagaj pentru  posesorii de PELLERIN CLUB CARD
  • Concert de Crăciun (se achită la înscriere) - 50 euro/pers.
  • Abatia Melk și Mariazell              35 euro/pers. (min 25 pers)
  • Crama  Borkatakomba (cină tradițională) - 35 euro/pers. (min 25 pers)
  • Ziua 1. București – Budapesta

Călătoria noastră începe din cea mai modernă autogară din România - Autogara Centrală - București, la ora 6.30 dimineața. Ca să mai omorâm timpul, gonind prin Puszta maghiară , câmpia întinsă și monotonă din estul Ungariei, ne amintim de faptul că deliciosul gulyas este invenția păstorilor unguri care își pășteau cirezile în această regiune. Înainte de a ajunge în Budapesta, peisajul se mai animă cu dealuri împădurite și sate pitorești. Sosire si cazare la  Budapesta.

 

  • Ziua 2. Budapesta- Viena

       Jó reggelt! (Bună dimineața!) Pornim motoarele, dimineața devreme, după micul dejun pentru a descoperi capitala Austriei, Viena, ce a fost vreme de secole centrul Imperiului Habsburgic. Acest oraș ne va impresiona cu clădirile sale construite în stil baroc și obiective turistice de mare interes.  Intrăm în atmosfera fostei capitale imperiale parcurgând într-un scurt tur panoramic cu autocarul: Ringstrasse, Piața Maria Tereza, Parlamentul, Primăria, Palatul Hofburg, Opera.

Vă invităm la o plimbare spre Piața Primăriei (Rathausplatz) unde se organizează celebra Piață de Crăciun.

 

Moment de răgaz:

Arome de vin fiert, ciocolată și scorțișoară plutesc deasupra târgului. Brazii împodobiți, căsuțele de lemn, sunetul colindelor ne vor introduce într-un decor de poveste. Cei pofticioși pot servi un wurst tradițional, turtă dulce sau o cană de vin fiert. Turiștii pasionați de shopping pot cumpăra obiecte artizanale,  decorațiuni de Crăciun și suveniruri.

Dacă tot am ajuns în Viena, haideți să decoperim savoarea unui cappuccino vienez “Kapuziner”și a unui ștrudel cu mere “Apfelstrudel” în renumita cafenea Schwarzenberg situată pe Kärntner Ring. Istoria cafenelelor vieneze datează din anul 1683 devenind treptat locul preferat de socializare al vienezilor.

 

  • Ziua 3.  Viena - Abatia Melk  -  Stațiunea montană Mariazell

Guten morgen! (Bună dimineața!) După servirea micului dejun veți avea timp liber la dispoziție și posibilitatea de a explora individual orașul Viena și Piața de Crăciun, sau vă propunem excursia opţională la Abatia Melk , situată pe un deal cu vedere la Valea Wachau a Dunării, pe drumul ce leagă Viena de Linz. Abatia din Melk , capodoperă a epocii barocului, fondată în anul 1089 face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Vizităm aici principalele săli destinate publicului, inclusiv biblioteca care adăpostește un număr impresionant de cărti, manuscrise și o superbă frescă realizată de pictorul Paul Troger.

După ce ne-am încărcat sufletește, continuăm călătoria spre Mariazell, un mic oraș din Austria, recunoscut pentru sporturile de iarnă, dar și ca loc de pelerinaj. Simbolul orașului, Biserica  Mariazell adăpostește icoana Maici Domnului (Magna Mater Austriae – Mama cea Mare a Austriei), adusă aici în anul 1157.

De aici există stații de telecabină până la peste 1200 m altitudine, unde dacă primele zapezi s-au așternut deja, puteți schia pe una din numeroasele pârtii din zonă. Întoarcere pentru cazare la același hotel din Viena.

 

  • Ziua 4. Viena  si  Concertul de Craciun de la Palatul Hoffburg

Dupa micul dejun ne incepem ziua cu vizita fostei resedinte imperiale de vara a Habsburgilor, Palatul Schonbrunn, care ne va impresiona cu maiestuoasele incaperi, mobilate in stil roccoco. In anul 1996 Palatul si gradinile sale au fost trecute pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

 

Moment de răgaz:

După ce am descoperit misterele ascunse între pereții palatului Schonbrunn avem timp liber pentru vizitarea Pieței de Crăciun de la Stephansplatz, unde nu vom rezista aromelor de scorțișoară, castane coapte și vin fiert, dar nici gradioasei  Catedrale a Sfântului Ștefan, o adevarată istorie imortalizată în piatră, a artei și culturii austriece. Este considerată cea mai importantă construcție religioasă gotică din Austria.

 

Seara, vă propunem participarea la renumitul Concert de Crăciun susținut de “Wiener Hofburg - Orchester” în “Festsaal” din cadrul Palatului Hofburg. Renumita orchestră alcătuită din circa 40 de instrumentiști va interpreta, alături de 4 cântăreți de operă arii din repertoriul lui Mozart și Strauss.

Incă fredonând frumoasele acorduri ale muzicii vieneze, ușor, ușor ne îndreptăm spre hotelul nostru pentru o odihnă binemeritată.

 

  • Ziua 5.   Viena - Budapesta

Pornim la drum, lăsând în urmă tărâmul de poveste oferit de capitala Austriei, următorul nostru popas fiind fascinantul oraș Budapesta. Ajunși aici admirăm într-un scurt tur panoramic cu autocarul: Parlamentul, Basilica Sf. Ştefan, Podul cu Lanţuri, Bastionul Pescarilor, Biserica Sf. Matyas.

 

Moment de răgaz:

Ultima seară împreună trebuie sa fie una memorabilă, de aceea vă propunem

cina tradițională la crama Borkatakomba. Sigur ai gustat, până acum, măcar o rețetă de gulaș. Acum este momentul să ne înfruptăm din rețeta originală, de altfel o creație culinară a păstorilor maghiari. Crama oferă vinuri ungurești deosebite, care ne vor da chef de vorbă și de depănat amintirile proaspete din vacanță. Înainte de a încheia, trebuie musai amintit desertul care se găsește în fiecare meniu al unui restaurant unguresc care se respectă: somlуi galuska, adică un pandişpan pufos, glazurat cu cremă de ciocolată şi frişcă bătută. În timp ce ne  delectăm cu cina festivă, ne hrănim și inimile cu muzică autentică lăutărească. Destulă vorbă! Hai să ciocnim cupele, să schimbăm numere de telefon și să celebrăm prietenii noi. În definitiv, suntem camarazi de călătorie și nu este exclus să fim și altădată!

 

  • Ziua 6. Budapesta – București

Plecăm din Capitala Ungariei, senzațiile și amintirile zilelor petrecute împreună ne dau motive suficiente să facem planuri pentru următoarele destinații, să arătăm cele mai frumoase “capturi” cu telefoanele mobile și să ne gândimcu bucurie la Sărbătorile ce urmează. Sosire seara, după ora 23.30, în funcţie de trafic şi formalităţile vamale.

 Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea programului.

 Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).

 Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.

 Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru tarile tranzitate.

 Obiectivele mentionate in tururile panoramice cu autocarul se vizitează doar pe exterior.

 Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.

 Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.

 Autorităţile locale pot solicita o taxă de genul taxei de staţiune. Aceasta se va achita de către turişti la recepţia hotelurilor.

 Aşezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor.

 Pentru călătorie sunt necesare cartea de identitate sau paşaportul valabile 6 luni de la data întoarcerii în ţară.

Grup minim 35 pers