MEXIC & CUBA – La vida loca! 14 nopţi 2021

Mexic

Vezi poze (00)

Camere disponibile

  • CAMERA 1

Itinerariu

  • Ziua 1. Sosire Ciudad De Mexico

       În Ciudad de Mexico întâlnire cu ghidul local și transfer la hotel.

 

  • Ziua 2.  Ciudad De Mexico - Teotihuacan - Ciudad De Mexico

Astăzi vizităm situl arheologic Teotihuacan, inclusiv Complexul Palatului Quetzalpapalotl, Templul Șarpelui cu Pene, Piramida Lunii, Strada celor Morţi și Piramida Soarelui. Recent, arheologii au descoperit sub Piramida Lunii un tunel enigmatic, a cărei existenţă nici nu era bănuită până acum. În credinţa religioasă a locuitorilor din vechime ai orașului Teotihuacan, tunelul reprezenta un simbol al tărâmului de dincolo. La întoarcere, ne oprim la Bazilica de Guadalupe. Biserica este construită în locul unde, se spune, Sfânta Fecioară de Guadalupe (Nuestra Senora de Guadalupe) s-a arătat într-o viziune Sfântului Diego Cuauhtlatoatzin.

 

  • Ziua 3. Ciudad De Mexico

       Plecăm într-un tur al capitalei Ciudad de Mexico și începem în piaţa principală unde putem admira câteva construcţii coloniale, printre care Palatul Naţional, Catedrala Metropolitană și alte câteva bijuterii arhitectonice. Traseul continuă pe Paseo de la Reforma și se va încheia cu vizita la Muzeul de Antropologie, un muzeu deosebit, cu exponate pe care nu le vei vedea în alte muzee din lume, printre care varianta originală a calendarului solar al civilizaţiei aztece.

 

  • Ziua 4. Ciudad De Mexico – Merida

       Transfer la aeroport în Ciudad de Mexico, cu zbor intern Ciudad de Mexico - Merida. După ce ne cazăm la hotel în Merida, plecăm într-un tur al orașului care este capitala administrativă și culturală a statului Yucatan și unul dintre cele mai vibrante centre urbane ale Mexicului. Găsim aici elemente ale vechii culturi mayașe, elemente al perioadei coloniale, dar și contemporane.      

 

  • Ziua 5. Merida – Uxmal – Kabah – Merida

       Excursie la Uxmal si Kabah. Uxmal este unul dintre cele mai bine restaurate și păstrate vestigii mayașe din Peninsula Yucatan și cu siguranţă, unul din cele mai frumoase. Kabah, al doilea sit arheologic ca marime dupa Uxmal, este situat spre sud, la capătul unui drum cu o lungime de 18 km și o lăţime de 5 m, decorat cu arce monumentale, ce leagă cele doua situri.

 

  • Ziua 6. Merida – Chichen Itza – Akumal

       Transfer de la Merida la Chichen Itza, unde vizităm situl arheologic Chichen Itza – orașul mayaș care, între anii 700 și 1200, a fost capitala politică, economică și culturală a regiunii; aici se poate admira și faimoasa piramidă El Castillo, construită acum peste 1500 de ani. După Chichen Itza, următoarea oprire în traseu este celebra Riviera Maya.

  • Ziua 7–8. Akumal

       Zile relaxante pe însoritele plaje din Riviera Maya, cu atmosferă tipic mexicană. Soarele și nisipul plajelor din zonă sunt atracţii principale, la fel ca și diversele sporturi acvatice.

 

  • Ziua 9. Akumal – Havana

       Transfer la Aeroportul din Cancun, cu zbor internaţional Cancun – Havana și transfer la hotel, după întâlnirea cu reprezentantul local.

 

  • Ziua 10. Havana

       Explorăm astăzi Havana de la bordul unei mașini de epocă, cu care facem o plimbare de aproximativ o oră în zona moderna a orașului. Facem apoi un tur complet, în care vizităm fortăreaţa El Castillo del Morro, de unde se poate admira splendid panoramă asupra orașului și a golfului. Plimbare, apoi, în zona istorică a orașului pe ruta: Plaza de Armas, Real Fuerza, Palacio de los Capitanes Generales, strada Obispo, hotelul Ambos Mundos, piaţa Catedralei, Bodeguita del Medio, El Capitolio, Muzeul Revoluţiei, Muzeul de Artă, Central Park, Teatrul Mare. Străbatem și zona modernă a orașului, inclusiv Bulevardul Malecon.

 

  • Ziua 11. Havana – Playa Larga – Cienfuegos – Trinidad

       Transfer din Havana la Trinidad, cu oprire la Playa Larga în drum spre Trinidad. La Playa Larga putem efectua o sesiune de snorkeling, explorând superba viaţă marină din apele puţin adânci. Ulterior, trecem prin Cienfuegos, unde facem un tur de oraș.

 

  • Ziua 12. Trinidad – Santa Clara – Varadero

       Tur în Trinidad, oraș inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. În program avem: Palatul Cantero, piaţetele înconjurate de case coloniale care conservă stilul secolelor XVIII – XIX, atât în interior cât și în exterior și Muzeul Romantic din Canchanchara, o clădire extrem de bine conservată, cu artefacte și arhitectură din perioada colonială. Plecare spre Varadero; pe traseu o oprire în Santa Clara pentru a vizita Muzeul Che Guevara. Transfer la hotel la sosire în Varadero.

 

  • 13-14. Varadero

       Program liber pe însoritele plaje din Varadero. Din Varadero se pot face

excursii (opţional) în Provincia Matanzas, la Cienaga de Zapata sau la Gaviota Marina. Varadero este o zona excelentă pentru înot și plajă și punct de plecare pentru croaziere cu catamaranul.

 

  • 15. Plecare din Varadero

       Transfer de la hotel din Varadero, la aeroport în Havana.

 

  • 16. Sosire In București

       După un zbor lung și o escală, sosirea acasă va fi totuși o bucurie.