Sovata revelion cu drag de natura Senior Voyage autocar

Romania

Vezi poze (00)

Camere disponibile

  • CAMERA 1

Itinerariu



ziua 1

Bucuresti – Odorheiu Secuiesc – Sovata (330 km)

Plecare din Bucuresti spre Sovata. Intermezzo la Odorheiul Secuiesc, unde ne indulcim la o cofetarie renumita in plan local, facem o plimbare prin centrul orasului supranumit candva “Atena secuiasca”, luam pranzul si degustam celebra bere Csiki Sor. Sosim la hotel in Sovata, unde gazdele ne intampina calduros cu gustarea traditionala: afinata si cozonac secuiesc.



ziua 2

Calatorie in timp pe platoul vulcanic si vizita la ateliere mestesugaresti din Corund (aprox. 50 km)

Timp liber la dispozitie sau excursie optionala de o zi, pentru a descoperi minunile din zona Corundului. Incepem ziua cu o plimbare cu caruta sau sania in peisajul feeric al catunurilor Fantana Brazilor si Valea lui Pavel, ce s-au format pe un platou vulcanic. Aici vizitam situl Natur 2000 Tinovul de la Fantana Brazilor, pentru a cunoaste flora si fauna specifica tundrei si taigalei, relicve glaciare si specii ocrotite. Apoi ne rasfatam degustand gemuri si siropuri produse exclusiv din fructe de padure culese in regiune la o gospodarie. Urmeaza vizita la Corund, cel mai mare centru de artizanat din tara, cu peste 1500 de locuitori implicati in producerea produselor artizanale. Ne plimbam pe strazile Corundului pentru a admira si cunoaste motivele traditionale cioplite in portile secuiesti si vizitam trei ateliere (ceramica, iasca si tesatorie). Incheiem cu un kürtöskalács.



ziua 3

Plimbare pe Drumul Sarii - Petrecere de Revelion

O zi de poveste, care incepe cu o plimbare pe Drumul Sarii, in jurul lacurilor Ursu, Rosu, Verde si la Masivul de Sare. Apoi ne intoarcem la hotel sa ne tragem sufletul pentru petrecerea de Revelion. Ne distram impreuna asteptand sosirea Noului An, pe care il intampinam cu veselie.


ziua 4

Salina Praid – Centrul de Echitatie – Capela 14 Cruci

Dupa un mic dejun copios servit mai tirziu, ne punem sangele in miscare cu o plimbare prin Salina Praid. Apoi ne indreptam spre un centru de echitație din Sovata, unde vizităm herghelia si incercam senzatia de fericire si relaxare pe care ne-o da mangaierea unui cal. Daca vremea permite, ne putem bucura de o plimbare cu sania/ trasura sau un passo doble terapeutic pe cal. In imediata apropiere ne priveste de sus Capela 14 Cruci, panorama seducatoare si prilej de drumetie cu minim de efort. Pe seara continuam atmosfera festiva.
ziua 5

Sovata – Bucuresti (aprox. 325 km)

Ne luam ramas bun de la gazde si ne pregatim de intoarcerea acasa.

Descriere

Sovata, binecuvantata cu peisaje demne de povestile lui Hans Christian Andersen, paduri de brazi si aer mereu proaspat, lacuri saline, izvoare cu apa termala, casute si vile care amintesc de vechiul Tirol… Exact ceea ce isi poate dori orice suflet de om pentru a petrece Revelionul, adaugand si cateva zile de relaxare binemeritata dupa un 2021 capricios.

 

Bine de stiut

• Plecarile pe acest program se fac din Bucuresti, dimineata la 7.00, de la Terminalul MementoBUS, situat in spatele Autogarii IDM, vis-à-vis de Magazinul IDM si Gara Basarab (acces dinspre Sos. Orhideelor/ Pod Basarab).

• Turistii se vor prezenta la locul de imbarcare cu cel putin jumatate de ora mai devreme fata de orele de plecare mentionate.

• Desi se fac toate eforturile pentru a opera tururile cum sunt prezentate, in unele ocazii poate fi necesar sa facem modificari la traseu sau ordinea obiectivelor din itinerar.

• Obiectivele turistice isi rezerva dreptul de a modifica programul de vizitare cu ocazia sarbatorilor legale.

• Grupul minim pentru a se organiza acest program este de 40 de persoane.

• Excursia optionala se organizeaza pentru un minim de 30 de persoane si se achita la ghid, in lei, la cursul BNR din ziua respectiva.

• In momentul redactarii programului, conform masurilor publicate de autoritati, spa-urile raman inchise, urmand sa revenim cu informatii in momentul in care apar modificari.

 

 

Hotel Szeifert 3*+

Localizare Hotel Szeifert este situat in inima statiunii Sovata, pe malul Lacului Negru, la cateva minute de mers pe jos de renumitul Lac Ursu.

Facilitatile hotelului Hotelul dispune de restaurant, bar si WiFi gratuit in toate zonele. Cu o rezervare prealabila, oaspetii se pot relaxa in zona de wellness cu sauna, cada cu hidromasaj, baie cu apa sarata fierbinte (ciubar) si camera de masaj.

Facilitatile camerelor Camerele au pardoseala din lemn, zona de relaxare, TV cu ecran plat cu canale prin cablu, telefon, minibar si cutie de valori. Baile sunt dotate cu dus sau cada.

 

Excursii optionale

Calatorie in timp pe platoul vulcanic si vizita la ateliere mestesugaresti din Corund: 29 euro/ persoana (vizitele la sit si ateliere, plimbarea cu caruta si degustarea de gemuri si siropuri sunt incluse in tarif)

 

Asistenta turistica este asigurata de reprezentantii din destinatie si include preluarea, insotirea si conducerea turistilor de la punctul de sosire spre locul de cazare sau spre vizitarea unui obiectiv turistic, precum si suport la destinatie, pe durata sejurului, fiind in legatura directa cu organizatorul. Imaginile si textele folosite pe acest site au caracter informativ.