Hotel 3* - Senior Voyage Portugalia 2020-2021

Portugalia

Vezi poze (00)

Camere disponibile

  • CAMERA 1

Itinerariu

Îți propunem o vizită în Portugalia, destinația ideală de vacanță, unde vara durează tot anul.  Portugalia te așteaptă cu brațele deschise, ori de câte ori vrei să fugi de temperaturile scăzute. De fapt, sezonul sărbătorilor de iarnă este perioada cea mai îndrăgită de către turiști pentru o vacanță în Portugalia.  Bucură-te de plajă și de o baie în mare oricând. Portughezii sunt oameni cordiali, înclinați spre independență și poligloți – deci cu atât mai multe motive pentru a-i cunoaște.

 

Moment de savoare:

Trebuie să încerci Croquetas Caseras, niște chifteluțe în crustă crocantă, umplute în general cu carne de pește și cartofi. Iar dacă vrei ceva mai consistent, încearcă o porție de Carne Fiesta, un preparat din cubulețe suculente de carne de porc, marinate în sos de usturoi, oregano, ardei iute și vin, apoi trase la tigaie și acompaniate de un vin bun.

Top atracții:

Turnul Belem, cunoscut și ca Turnul Sfântului Vincent, este o structură fortificată cu un farmec aparte, ce a intrat în lista Patrimoniului Mondial UNESCO datorită rolului important pe care acesta l-a avut în descoperirile geografice ale portughezilor pe mare. Turnul a fost construit la cererea Regelui Manuel, cu rolul de apărare a intrării pe râul Tagus.

 

Mănăstirea Jeronimos este o fostă mănăstire a Ordinului Sf. Jerome. Clădirea reprezintă cel mai important exemplu de arhitectură gotică portugheză în stil manuelin, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1983.

 

Palatul National  Sintra este o bijuterie arhitectonica ce imbina sobrietatea stilului gotic cu influentele maure si cu bogatia decorativa a elementelor manueline. Istoria milenara a palatului incepe inca din timpul dominatiei musulmane asupra peninsulei Iberice, prima mentionare istorica despre existenta lui fiind facuta in sec XI de un geograf arab. Este cel mai vechi palat al Portugaliei si a trecut prin multe extinderi, reamenajari si redecorari pana la sfarsitul monarhiei in 1910, fiecare operatiune adaugand constructiei amprenta stilului arhitectural al momentului cand s-a efectuat. Este emblematic pentru oras, este magnific si totusi, usor intimidant, cu cele doua mari cosuri inconfundabile care atrag privirile prima oara cand il vezi.

Atracții

  • Lisabona

Un tablou unic de atracții culturale, restaurante excelente și accesibile, străzi lăturalnice ireale și aerul sărat al Atlanticului – vei avea sentimentul limpede că te afli pe marginea Europei. Inima comercială a Lisabonei se întinde între doua piețe: Praca Doom Petro IV – mult mai cunoscută sub numele de Rossio, și încântătoarea Praca do Comercio, care are deschidere la râu. Lisabona este considerat orașul celor șapte coline, însă monumentul de pe vârful cel mai vizibil este fără nicio îndoială Castelo Sao Jorge. Principalele districte de interes pentru vizitatori sunt centrul Baixei, Chiado, Bairro Alto și Alfama. Către vest se întinde Belem-ul, un loc care nu trebuie ratat.

 

 

  • Porto

Al doilea oraș ca mărime al Portugaliei, cu mai mult de un milion de locuitori, Porto se mândrește cu atracții importante aflate pe malul râului. Structura urbană densă  a orașului  și  țesută încă  de  pe vremea fenicienilor și romanilor, atunci când Porto era cunoscut drept “Cale” (cuvântul grecesc pentru „frumos”), adăugandu-se la el, mai târziu, Portus (port) pentru a deveni Portus-Cale – de aici originea numelui național.

 

  • Cabo da Roca

Zona de coastă favorită a Portugaliei, Costa de Estoril, îmbrățișează cel mai vestic punct al Europei Continentale, Cabo da Roca (Capul Roca). Farul din Cabo, din 1846, emite o rază de lumină vizibilă de la 42 km de pe mare. Capul Roca este punctul cel mai vestic al Europei și cel mai aproape de Americi.  Priveliștile de 360 de grade sunt fantastice, iar o cruce de pe un versant al stâncii marchează punctul cel mai vestic.

 

  • Aveiro 

Aveiro  se afla la 68 km de Porto si 58 km  de Coimbra. Canalele care impanzesc acest oras micut, sunt pline de barci pictate purtand numele de moliceiros . In acest orasel puteti vizita biserica Sf Dominic unde puteti admira mai multe stiluri arhitecturale religioase si muzeul unde puteti vedea arta baroca portugheza. Puteti face cumparaturi in magazinele mici si chochete si trebuie neaparat sa incercati mancarea tipic portugheza intr-unul din faimoasele restaurante.

 

Excursii gratuite:

 

  • Lisabona panoramic, Sintra  Cabo de Roca  Cascais  Estoril

Călătoria începe pe Bulevardul Marginal unde vom admira extraordinarele plaje de nisip alb, vasele de pescuit și palatele extrem de vechi. În Estoril vom vedea cel mai mare cazino din Europa, apoi ne vom îndrepta spre Cascais, un vechi sat pescăresc și destinație de vacanță a vechii familii regale din Portugalia. Cabo da Roca, cel mai vestic punct din Europa, este locul unde "se încheie pământul și începe marea". În Sintra vom vizita palate faimoase, cu grădini bogate și monumente misterioase. Palatul Quinta de Regaleira este unul dintre cele mai romantice și misterioase locuri de pe planetă. Tot aici veți putea admira Palatul Seteais, dar și Palatul Pena, cel mai faimos și colorat palat din Sintra. Acesta este construit pe vârful muntelui la o altitudine de 500 m și oferă o panoramă de poveste a întregului litoral.

Sintra, un orășel pitoresc aparte unde vom vedea splendidul Palat Quinta de Regaleira, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Apoi, deplasare spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei. Nu vom rata nici minunatele stațiuni ale Atlanticului: Cascais și Estoril.

 

Nu ratați excursiile opționale:

  • Costa Nova – Aveiro – Coimbra

Costa Nova este renumită pentru casele tradiționale (palheiros) pline de dungi viu colorate și pentru plajele sale extrem de frumoase. Aceste case au servit în trecut drept adăpost pentru pescari, dar la sfârșitul secolului XIX-lea oamenii din clasa de mijloc au început să le folosească atunci când veneau în vacanța. Aveiro este cunoscută ca și "Veneţia din Portugalia". Aici veți descoperi ambarcațiuni plutitoare (moliceiros), câmpuri cu dunele de sare albă și produse tipice de patiserie ce își au originea în mănăstirile din Evul Mediu. Urmează Coimbra, un vechi oraș comercial aflat la granița dintre două culturi, cea creștină și cea arabă. 

Coimbra a fost prima capitală a Regatului Portugaliei în perioada Evului Mediu și adăpostește una din cele mai vechi universități din lume, Universitatea din Coimbra. Aici se mai găsesc Palheiros din Costa Nova, Conventul lui Isus, Biserica Santa Cruz, Biserica Santiago, Vechea Catedrală, Turnul Almedina şi Palatul Sub-Ripas.

 

  • Porto

Porto este considerat capitala Portugaliei de Nord. Aici facem o plimbare pe străzile unde au luat naștere marile idei ale epocii liberalismului. Vom vizita Palatul Cristal și grădinile romantice din secolul al XIX-lea, Quinta da Macieirinha și Muzeul Romantic. Pe parcursul turului panoramic veți putea vedea atracții de top precum Avenida dos Aliados, Piața Liberdade, faimoasa librărie Lello, Torres & Igreja dos Clerigos, și Catedrala Porto Se, cea mai veche construcție a orașului. După acest tur vom urca la bordul unei ambarcațiuni pentru o scurtă croazieră pe râul Duero, unde vom putea vedea cele șase poduri faimoase din Porto. La final, avem șansa să ne bucurăm de savoarea faimoaselor vinuri din Porto la o cramă de vin din Portul Vila Nova de Gaia.

 

  • Lisabona

Faceți o plimbare în timp din secolul al XV-lea până astăzi vizitând monumentele de la Belém, locul de unde a început dezvoltarea orașului Lisabona și a Portugaliei. Aici puteți face poze cu podul 25 Aprilie, podul Vasco da Gama și Statuia lui Hristos de pe malul opus al Fluviului Tagus. În zona Belém veți putea vizita Turnul din Belém, Monumentul Descoperirilor, Mănăstirea Jerónimos. Nu ratați ocazia de a încerca Pastel de Belém, un desert delicios ce a fost inventat în această locație. La 20 de minute distanță puteți merge să vizitați castelul St. Jorge, Piața Comerțului, ascensorul Santa Justa și Gara Rossio.

 

  • Tomar și Fátima

În Fátima se află unul din cele mai importante altare din lume dedicat Fecioarei Maria. Festivalul de pelerinaj de aici ține de pe 13 Mai până pe 13 Octombrie în memoria celor trei copii de cioban care au fost martorii forței divine. În Fátima putem vizita Sanctuarul unde se găsește Capela Aparițiilor, Bazilica Fecioarei Maria și Bazilica Sfintei Treimi (cu ghid specializat). Vizita continuă în Aljustel, unde au trăit cei trei copii (Luia, Francisco şi Jacinta). Veţi vedea apoi locul unde ei au fost vizitați de Îngerul Păcii, de Fecioara Maria în 1917 și la Biserica unde cei trei copii au fost botezați.Urmează Tomar, un faimos oraș templier. Oprim în centrul istoric pentru a admira fațada Manuelină a Bisericii Baptiste St. John. Călătoria continuă cu vizita Castelului și Mănăstirii Cavalerilor Templieri unde veți putea admira trecutul bogat al arhitecturii portugheze.

 

  • Obidos – Batalha

Acest tur începe în minunatul oraș Obidos. Aici veți putea să admirați cetatea medievală, Biserica Santa Mariam, Capela São Martinho, Biserica São Pedro, Biserica Misericórdia, Strada Dreaptă (Rua Direita), Schitul Nossa Senhora do Cârmo, Pelourinho e Telheiro şi Santuário do Senhor Jesus da Pedra. Tot aici vă puteți bucura de lichiorul tradițional Ginjinha și de multe alte bunătăți locale. Obidos găzduiește în fiecare an în luna iulie un festival medieval unde vin sute de participanți îmbrăcați în cavaleri, negustori, jongleri, soldați și multe altele. Mii de turiști vin aici în fiecare an pentru a simți pe pielea lor viață din perioada Evului Mediu. Următoarea destinație este Mănăstirea Batalha unde se memorează bătălia purtată în anul 1385 între trupele portugheze și cele castiliene.